Impozitul pe bunurile imobiliare: Cine este scutit

14 iulie 2025
  Conform prevederilor Codului fiscal, impozit pe bunurile imobi­liare înseamnă impozit local care reprezintă o plată obligatorie la buget de la valoarea bunurilor imobiliare.

Bunuri imobiliare constituie terenurile, clădirile, construcțiile, apartamentele şi alte încăperi izo­late, a căror strămutare este impo­sibilă fără cauzarea de prejudicii destinației lor

Subiecți ai impunerii sunt per­soanele juridice și persoanele fizice rezidenți şi nerezidenți ai Republi­cii Moldova:

  1. proprietarii bunurilor imobi­liare;
  2. arendașii care arendează un bun imobiliar agricol proprietate privată, dacă contractul de arendă nu prevede altfel;
  3. deținătorii drepturilor patri­moniale (ai drepturilor de posesie, de gestiune şi/sau de folosință) asupra bunurilor imobiliare propri­etate publică de pe teritoriul Repu­blicii Moldova;
  4. arendașii sau locatarii bunu­rilor imobiliare ale autorităților pu­blice şi ale instituțiilor finanțate de la bugetele de toate nivelurile;
  5. locatarii bunurilor imobiliare, în cazul contractului de leasing financiar;
  6. arendașii sau locatarii bunu­rilor imobiliare proprietate privată a nerezidenților Republicii Mol­dova, dacă contractul de arendă/locațiune nu prevede altfel.

Obiecte ale impunerii sunt bu­nurile imobiliare, inclusiv terenuri­le din intravilan sau din extravilan, clădirile, construcțiile, casele de locuit individuale, apartamentele şi alte încăperi izolate, inclusiv bu­nurile imobiliare aflate la o etapă de finisare a construcției de 50% şi mai mult, rămase nefinisate timp de trei ani după începutul lucrărilor de construcție. Gradul de finalizare a construcției în scopul impozitării se determină de către experții tehnici în construcții sau de către agenții economici cu activități în dome­niul expertizei tehnice, ori de către autoritatea administrației publice locale, în baza metodei stabilite de organul central de specialitate al administrației publice în domeniul construcțiilor.

Cotele impozitului pe bunurile imobiliare:

  1. pentru bunurile imobiliare cu destinație locativă (apartamente şi case de locuit individuale, tere­nuri aferente acestor bunuri), pen­tru garajele şi terenurile pe care acestea sunt amplasate, loturile întovărășirilor pomicole cu sau fără construcții amplasate pe ele: cota minimă, 0,05% din baza impoza­bilă a bunurilor imobiliare. Cota concretă se stabilește anu­al de către autoritatea reprezenta­tivă şi deliberativă a administrației publice locale.
  2. pentru terenurile agricole cu construcții amplasate pe ele cota minimă este de 0,1% din baza im­pozabilă a bunurilor imobiliare. Cota concretă se stabilește anu­al de către autoritatea reprezenta­tivă şi deliberativă a administrației publice locale.
  3. pentru bunurile imobiliare cu altă destinație decât cea loca­tivă sau agricolă, inclusiv excep­tând garajele şi terenurile pe care acestea sunt amplasate şi loturile întovărășirilor pomicole cu sau fără construcții amplasate pe ele, 0,3% din baza impozabilă a bunurilor imobiliare.

Prin derogare de la prevederi­le de mai sus, consiliul local poa­te majora impozitul până la 300% pentru:

  • clădirile și terenurile neîngri­jite situate în intravilan. Criteriile de încadrare în categoria clădirilor și terenurilor neîngrijite se adoptă prin decizia autorității reprezenta­tive și deliberative a administrației publice locale;
  • terenul agricol nelucrat timp de doi ani consecutiv, impozitul fi­ind perceput începând cu al treilea an, în condițiile stabilite prin deci­zia autorității reprezentative și de­liberative a administrației publice locale.

De impozitul pe bunurile imo­biliare sunt scutite:

  • autoritățile publice şi instituțiile finanțate de la bugetele de toate nivelurile;
  • societățile orbilor, surzilor şi invalizilor şi întreprinderile create pentru realizarea scopurilor statu­tare ale acestor societăți;
  • întreprinderile penitenciarelor;
  • Centrul Republican Experimen­tal pentru Protezare, Ortopedie şi Reabilitare al Ministerului Muncii şi Protecției Sociale;
  • obiectivele de protecție civilă;
  • organizațiile religioase, pen­tru bunurile imobiliare destinate riturilor de cult;
  • misiunile diplomatice şi ofici­ile consulare acreditate în Repu­blica Moldova, precum şi reprezentanțele organizațiilor inter-naționale acreditate în Republi­ca Moldova, în baza principiului reciprocității, în conformitate cu tratatele internaționale la care Re­publica Moldova este parte;
  • persoanele de vârstă pensio­nară, persoanele cu dizabilități se­vere şi accentuate, persoanele cu dizabilități din copilărie, persoane­le cu dizabilități medii (participanți la acțiunile de luptă pentru apă­rarea integrității teritoriale şi a independenței Republicii Moldova, participanți la acțiunile de luptă din Afganistan, participanți la lichi­darea consecințelor avariei de la C.A.E. Cernobîl), precum şi persoa­nele supuse represiunilor şi ulterior reabilitate);
  • familiile participanților căzuți în acțiunile de luptă pentru apă­rarea integrității teritoriale şi independenței Moldovei şi persoanele care au fost întreținute de aceștia;
  • familiile militarilor căzuți în acțiunile de luptă din Afganistan şi persoanele care au fost întreținute de aceștia;
  • familiile care au copii cu dizabilități în vârstă de până la 18 ani şi membrii familiilor care au la întreținere şi îngrijire permanentă persoane cu dizabilități;
  • familiile persoanelor decedate în urma unor boli cauzate de par­ticiparea lor la lucrările de lichidare a consecințelor avariei de la C.A.E. Cernobîl şi persoanele care au fost întreținute de acestea;
  • instituțiile medico-sanitare publice, cabinetele individuale ale medicului de familie şi centrele medicilor de familie, prevăzute la art. 36 din Legea ocrotirii sănătății nr. 411/1995, finanțate din fonduri­le asigurării obligatorii de asistență medicală;
  • Compania Națională de Asi­gurări în Medicină şi agențiile ei teritoriale;
  • Banca Națională a Moldovei;
  • proprietarii sau deținătorii bunurilor rechiziționate în interes public, pe perioada rechiziției, con­form legislației;
  • organizațiile necomerciale care corespund cerințelor art. 52, în ca­drul cărora funcționează instituțiile de asistență socială.
 sursa  point.md,  vocea.md.

Proprietate interesantă

Vânzare
490 000 €
Vânzare
99 900 €
Vânzare
490 000 €





© 2001-2025. OOO «Lara». Toate drepturile rezervate.