În subsolurile a 1200 de blocuri s-au efectuat lucrări de deratizare și dezinsecție

09 iunie 2021
  Campania de deratizare și dezinsecție în subsolurile blocurilor de locuințe din municipiul Chișinău continuă. Pînă în prezent, s-a intervenit în subsolurile a 1 200 de blocuri de locuințe, cu suprafața totală de circa 250 de mii de metri pătrați,
 
Potrivit Direcției generale locativ-comunală şi amenajare, în prezent se desfășoară prima etapă de deratizare și dezinsecție în subsolurile blocurilor de locuințe.
 
Lucrările se vor desfășura pînă în luna noiembrie, incluzînd cele 3 500 de blocuri de locuințe din Chișinău.

Agentul economic responsabil de procesul respectiv informează anticipat administratorii blocurilor de locuință cu privire la lucrările care vor avea loc, ce măsuri de protecție trebuie luate, în special cu referire la animalele care se află în subsol. Aceștia stabilesc, de comun acord, data și intervalul orar de efectuare a tratamentelor.

De asemenea, administratori blocurilor de locuințe întreprind măsuri de curățare a subsolurilor, de spălare a încăperilor în care se efectuează colectarea deșeurilor, de eliminare a apei stagnate și permite accesul operatorului în locurile unde urmează să se realizeze lucrările.
 
Totodată, despre efectuarea lucrărilor de deratizare sînt informați și locuitorii blocului.

Sursa: ipn.md
 

Proprietate interesantă

Vânzare
250 000 €
Vânzare
99 900 €
Vânzare
41 500 €





© 2001-2024. OOO «Lara». Toate drepturile rezervate.