Cele mai bizare locuri din lume: 15 peisaje care arată ca de pe altă planetă

01 iulie 2024
  Deseori, privim spre stele și alte planete cînd ne gîndim la locuri bizare și fantastice și uităm că pe Pămînt se găsesc peisaje și construcții care par ieșite dintr-o poveste științifico-fantastică.
 
Iată 15 dintre cele mai frumoase și stranii locuri din lume
 
Fly Geyser, Nevada Fly Geyser, Nevada
 
Acest gheizer geotermal făcut de om a fost creat din greșeală. După ce zona a fost forată în căutarea apei și resigilată de mai multe ori, Fly Geyser s-a format prin depunerea de minerale. Aceste zăcăminte împreună cu algele termofile au dat locului nuanțele sale fantastice de roșu și verde.
 
 
 
Grand Prismatic Spring, Yellowstone
 
Cel mai mare izvor termal din Yellowstone (și din SUA; al treilea ca mărime din lume) măsoară între 60 și 90 de metri în diametru și peste 36 de metri în adîncime. Culorile sale de curcubeu au apărut datorită algelor termofile și a bacteriilor. Apa cea mai fierbinte se află în mijlocul izvorului – ea este sterilă și are o nuanță albastră vie.
  
 
 
 Muntele Curcubeu, Peru
 
Cunoscut și sub numele de Vinicunca, sau Muntele cu Șapte Culori, acest loc a fost descoperit în 2015 după ce ghețarii și zăpada care acopereau de obicei muntele s-au topit. Dungile sale roz, aurii, verzi și mov sînt create de compoziția mineralogică a muntelui și procesul de eroziune.
 
Muntele Curcubeu din Peru a fost descoperit în 2015 după ce ghețarii și zăpada care acopereau de obicei muntele s-au topit.
  

Depresiunea Danakil, Etiopia
 
Danakil s-a format prin divergența a trei plăci tectonice care au modelat peisajul din nordul Etiopiei. Izvoare sulfuroase, vulcani, gheizere și lacuri acoperă această formațiune deșertică stranie unde temperaturile ajung pînă la 50 de grade Celsius.
 
Izvoare sulfuroase, vulcani, gheizere și lacuri acoperă Depresiunea Danakil din Etiopia, o zonă deșertică unde temperaturile ajung pînă la 50 de grade Celsius.
  
 
 Lacul Hillier, Australia
 
Apa roz a Lacului Hillier din Australia se datorează algelor, halobacteriilor și microbilor care se găsesc aici. Salinitatea lacului este egală cu cea din Marea Moartă.
 
Culoarea roz a apei este dată de algele, bacteriile și microbii din lacul Hillier din Australia.
 
 
 
Peștera Cristalelor, Naica, Mexic
 
Coloane uriașe formate din cristale de ghips umplu cavernele umede și fierbinți din această peșteră. Cristalele s-au format în sute de mii de ani și continuă să crească și în ziua de azi.
 
Coloane uriașe de cristale de ghips din Peștera Cristalelor din Mexic s-au format în sute de mii de ani și continuă să crească. Foto: Profimedia Images
 
 
  
Stația de cercetare polară Prințesa Elisabeta, Antarctica
 
Prințesa Elisabeta din Antarctica este prima stație de cercetare polară care nu produce emisii de carbon. Potrivit Fundației Polare Internaționale, centrul „integrează tehnologii de construcție pasivă, energie regenerabilă eoliană și solară și instalații de tratare a apei” și este dedicat maximizării eficienței energetice..
 
 
 
 
Habitatul 67, Montreal, Canada
 
Avînd misiunea de a „reinventa blocul de apartamente”, arhitectul Moshe Safdie a creat Habitatul 67 în 1967 în Cité-du-Havre, o peninsulă artificială din Montreal. Structura modulară era menită să reinventeze stilul de viață urban și rămîne și azi o realizare arhitecturală unică.
 

Proiectul Eden, Cornwall, Marea Britanie
 
Proiectul Eden este o grădină experimentală, o seră și un centru de sustenabilitate construit în ideea de „armonie a mediului și echitate socială” aflat în regiunea Cornwall din Anglia.
 
 
 Cascada submarină, Insula Mauritius
 
Insula Mauritius, aflată în Oceanul Indian la est de Madagascar, are o „cascadă submarină” sub laguna sa albastră. Cascada este de fapt o iluzie optică provocată de înclinarea abruptă a platformei continentale.
 
 
  Gardens by the Bay, Singapore
 
Grădinile din Singapore reprezintă un exemplu artistic extraordinar de domeniul horticulturii și a grădinăritului care s-a deschis publicului în octombrie 2011. A fost creată pornind de la ideile de sustenabilitate, horticultură internațională și prezentare a unui „oraș într-o grădină”..
 
 
 
 Salar de Uyuni, Bolivia
 
Peisajul straniu, și în același timp frumos, al bazinul Uyuni, cel mai mare deșert de sare din lume, este un centru de exploatare a zăcămintelor de sare și litiu, precum și o destinație turistică.
 
 
 
Copacii „Sîngele dragonului”, Socotra, Yemen
 
Bizarii copaci „Sîngele dragonului” (Dracaena cinnabari) cresc în mod natural doar pe insulele din arhipelagul Socotra. Numele lor vine de la seva de culoarea sîngelui produsă de acești copaci.
 
 
 
 Valul, Coyote Buttes, Arizona
 
Formațiunea dungată și sinuoasă de gresie, cunoscută sub numele Valul (The Wave), face parte din Coyote Buttes și se află la granița dintre statele americane Arizona și Utah.
 
 
 
 
sursa   noi.md
 
foto: nordnews
 

Proprietate interesantă

Vânzare
99 900 €
Vânzare
99 900 €
Vânzare
41 500 €





© 2001-2024. OOO «Lara». Toate drepturile rezervate.