Strada de aur a Chișinăului

07 December 2017
 Strada de aur – așa era numită această stradă, și nu în zadar. În secolul al XIX-lea, aici se găseau conace ale negustorilor bogați, cele mai vestite cîrciumi și cofetării pentru orășenii respectabili. Strada Alexandru cel Bun în trecut era ultima stradă a orașului vechi și impresiona imaginația locuitorilor Chișinăului de atunci cu lărgimea sa.

Ea era prima stradă a noului oraș, construită în anii 1817-1818. O linie aproape dreaptă separa orașul vechi, cu străzile sale întortocheate de-a lungul rîului Bîc, de cartierele regulate, ce erau construite rapid, după un plan bine definit. Acum strada Alexandru cel Bun se întinde de la strada Ismail pînă la strada Serghei Lazo. Se află în întregime în sectorul Rîșcani și are lungimea de 2065 de metri.

Arhitectul regional și inspectorul funciar Mihail Ozmidov, fiind ajutat de arhitectul orașului Sankt Petersburg, William Hastie, a elaborat planul acestei străzi în așa mod, ca să fie păstrată funcționalitatea căilor existente ale orașului vechi. De aceea, el nu a făcut această stradă perfect dreaptă. Strada trecea pe lîngă piața de unde începeau razele străzilor Kojuharskaya și Gheorghievskaia, și Ozmidov a arcuit-o aici, întinzînd-o de la început (unde mai tîrziu a apărut strada Ismail) de-a curmezișul străzilor noi planificate, dar paralel cu stradelele orașului vechi. Fiind dreaptă și lată, ea trebuia să-i impresioneze pe locuitorii de atunci ai Chișinăului, a cărui întreagă populație locuia în 2199 de case și doar 33 dintre ele erau din piatră. Posibil să fi fost numită "de aur", datorită primului magazin de bijuterii care a apărut aici, strada devenind imediat comercială și dezvoltîndu-se rapid în această direcție.

Aici au apărut magazine de manufactură cu care puteau concura doar magazinele de pe strada curînd apărută, Alexandrovskaia. Deosebit de aglomerată această stradă era înainte de sărbători, cum ar fi Ajunul Crăciunului, cînd locuitorii orașului erau în căutarea cadourilor. Erau aici și case ale negustorilor bogați, și cîrciumi, și magazine pentru cetățenii respectabili.

Începînd cu anii 30-40 ai secolului al XIX-lea, strada a fost redenumită în Haralampievskaia, după biserica construită în anul 1836 de negustorul Haralampie între străzile Mihailovskaia (Eminescu) și Cupeceskaia (V. Alecsandri) în cinstea sfîntului său ocrotitor, Mucenicul Haralampie. Apropo, anterior, pe acel loc era o biserică mai veche, din 1812, iar pe lîngă biserică era și cimitir. În anul 1918 strada a fost redenumită în Sfîntul Haralampie și pînă în anul 1933 a purtat acest nume.

La sfîrșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, Haralampievskaia rămînea o stradă aglomerată. Aici au apărut bănci, un hotel, mergeau tramvaie cu cai, iar mai tîrziu – tramvaie electrice. În anul 1933, strada a fost redenumită în cinstea zilei de 27 martie 1918, cînd deputații participanți la ședința Sfatului Țării au votat pentru unirea cu România.

În 1944, strada a fost redenumită în onoarea figurii politice majore a Principatului Moldovei, Ștefan cel Mare (1457-1504) (în transcrierea rusă a acelor ani – Стефана Великого).

Care clădiri ce amintesc de respectabilitatea străzii de pe vremuri s-au păstrat pînă în ziua se azi?

O casă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, situată la colț cu strada Lazo. Eclectică cu elemente de neoclasicism.

Casa familiei Ivanov. Sfîrșitul secolului al XIX-lea. În prezent – clinică privată.

Casa №111 impresionează prin frumusețea ei incontestabilă de odinioară. Clădirea lungă, cu două etaje (fără demisol) a fost sediul școlii profesionale pentru femei (evreice), formate din școală primară și școală profesională. Ideea de o deschide o școală profesională pentru fetele din familiile evreilor săraci a fost promovată de cîțiva entuziaști. Una dintre ei, Susanna Pavlovna Rașkovici din Odessa, în vîrstă de 29 de ani, absolvise cursurile Bestujev din Sankt-Petersburg și avea deja experiența fondării a unor astfel de școli la Odessa și Herson. La Chișinău, în 1893, ea a găsit persoane care împărtășeau aceleași idei, reușind să unească în scop culturalizator intelectuali progresiști ​​de diferite naționalități. Printre cei mai activi susținători au fost Iulia Kveatkovskaia și Maria Rașkovici, care au publicat la Paris o carte de memorii. S-au găsit și filantropi – familia negustorului Israel Lazarevici Micinik. Pe lotul aflat în proprietatea acestei familii și cu banii oferiți de ea a fost ridicată această clădire, perfect amenajată pentru scopul respectiv. Împreună cu predarea disciplinelor generale și orelor în 4 ateliere de lucru, se predau ore de balet, muzică etc., erau organizate sărbători. I. Micinik a înaintat o singură condiție – clădirea să fie folosită întotdeauna în acest scop. După anul 1944, ea a adăpostit o școala tehnico-profesională, în prezent aici se află Școala de Meserii № 2 și o școală auto, deși clădirea pare nelocuită și avariată.

Casa familiei M. Raznoscik. Începutul secolului XX. Modern ce amintește de eclectică.

Și clădirea №93, construită în anul 1903, este plăcută ochiului, ce-i drept, ea a fost demontată și restaurată, adăugîndu-i-se un demisol. Proprietara casei a fost doamna Caușanskaia, apoi a avut doi stăpîni (E. Poleak și dr. Haselev). Această clădire maiestuoasă, rar întîlnită în provincie, construită în stil eclectic cu elemente renascentiste, era destinată unei singure familii.

Sala sportivă a Institutului Pedagogic. Clădirea a fost construită în anul 1955. După incendiu și reparații, a fost construită mansarda.

Pentru un timp, la începutul secolului al XX-lea, în această clădire a fost celebra casă de comerț a lui Șehter.

La intersecția cu strada G. Coșbuc se poate vedea și arhitectura anilor postbelici. O clădire construită în anul 1952.

"Titlu onorific" deține și casa №47. Se crede în mod eronat că în această clădire se afla hotelul "Petersburg". Din păcate, clădirea se află acum în paragină, este plină de deșeuri de construcții, întreaga fațadă s-a dărîmat, dar pe alocuri se mai poate vedea ceva rămas din ea. În interior clădirea este aproape complet reconstruită.

Mai departe pe stradă se află casa negustorului Şaia Pudis, construită la începutul secolului al XX-lea.

Un interes istoric prezintă clădirea № 44-46. Proprietarul originar a fost mănăstirea Dobruşa. Din 1906, aici s-a aflat tipografia eparhială, unde erau tipărite cărţi religioase în limba moldovenească și pliante religioase și moralizatoare, broșuri și cărți în limba rusă și moldovenească. Tot aici se afla și un adăpost pentru preoții bolnavi și bătrîni și văduvele lor. Mai tîrziu, pe strada Alexandru cel Bun 44, s-a aflat adevăratul hotel „Sankt Petersburg". Această clădire este un exemplu de neoclasică rafinată, caracteristică pentru Chișinăul anilor 30 ai secolului al XIX-lea, cu semicoloane în stil corintic.

Un alt monument de importanță națională este clădirea №23. Proprietarul originar este negustorul Iţhoc Gohfeld, a cărui monogramă cu litere rusești „ИГ" poate fi văzută pe frontonul clădirii. Casa a fost reparată și se evidențiază ca un boier între țărani.

Printre monumentele istorice și culturale de importanță națională, în diferite părți ale acestei străzi, se numără două clădiri construite în anul 1898. Una dintre ele este conacul care în 1940 aparţinea proprietarilor Jenea Gold şi Malca Şteinberg. Actualmente aici se află sediul Şcolii de Arte Plastice pentru Copii „A.V. Şciusev".

Și o casă mică modestă la capătul străzii – №144, monograma proprietarului – „IMI" – și data fiind introduse în ornamentul copertinei intrării.

În categoria monumentelor de însemnătate locală de pe această stradă se află și două case degradate și neîngrijite de la începutul străzii – № 2 (construită în anii 70 ai secolului al XIX-lea) și №3 (ultima treime a secolului al XIX-lea), care inițial formau un complex din două clădiri sub un singur portic, dar separate de intrarea în curte.

Pe parcursul a două sute de ani de existență, această stradă a fost redenumită de șase ori. În anul 1990, ea a fost numită în cinstea lui Alexandru cel Bun, domnitorul Moldovei (1400-1432), care, prin mijloace diplomatice și militare, a consolidat statul feudal: a instituit cancelaria domnească, a consolidat armata, a stabilit relații de prietenie și ajutor reciproc cu vecinii. 

sursa    moldovenii.md

 

Interesting property

Sale
650 000 €
Sale
1 900 €
Sale
17 900 €
Sale
490 000 €





© 2001-2017 LTD «Lara». All rights reserved.